Poezii

O barcă mică nu-i suficientă pentru doi,
O vâslă îţi ajunge, inima ca s-o-nmoi.
O vorbă bună şi un sentiment
Un gest plăpând e un avertisment.

Urmează ceva tandru, ceva năucitor?
E o confesiune spusă la vorbitor.
Care adesea îmi răsună-n minte
Şi drastic mă răpune. Nu. N-am cuvinte.

Şi când mi-aduc aminte de ce vroiam să fac
În gând mă cert ca prostul şi multă vreme tac.
Că dragostea-i anostă, rebelă, ignorantă
Şi când pe tavă-i pusă, devine aberantă.

Şi vreme lungă-n noapte, adânc eu mă gândesc
Merită oare, Doamne, de ea să ostenesc?
Şi îmi răsună-n minte cuvinte grăitoare:
Prieten drag să ştii că ea-i otrăvitoare.