Simturi
De-atunci, inca nu te-am uitat
In fiecare zi eram mai agitat.
Au fost si clipe blande cand
Mai asterneam un gand.
De-atunci, inca nu te-am uitat
In fiecare zi eram mai agitat.
Au fost si clipe blande cand
Mai asterneam un gand.
Sufletul meu, copil tembel, cunoaşte,
Inima mea de bivol tînăr ştie
Că pe al lumii pat absurd de broaşte
Iubirea este o anomalie.
Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
Ca două fragede fierbinţi statui
Să fim întîia clasica pereche
A omenirii noi ce încă nu-i.
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvîntul „dacă”
Am să fug cu tine-n munte să uităm cuvîntul „nu”
Hai să conjugăm ninsoarea şi uitarea eu şi tu
Timpul pe deasupra noastră ca o sanie să treacă.
Pe când iubeam -
C-am suferit şi eu de-această boală -
Iubeam o fată care mă-nşela
Exact ca-n poezia mea:
Romanţa celei care-nşeală,
A cărei eroină era ea!…
Azi-noapte…
Femeia care mă iubea -
O mică poemă-n proză din opera mea -
Mi-a-ncuiat odaia unde nopţi de-a rândul
Amândoi dormisem
Şi păcătuisem,
După cum ne bătea gândul,
Nervii
Şi literatura,
Când cu ochii,
Când cu gura,
Cînd cu trupul nesătul
De orgia bizantină din Stambul
Şi de tot ce ne-ntregea
În odaia-n care ea,
Profitind de faima mea,
Mă iubea fără perdea
Cu acelaşi “va urma”,
Îngrădit în ghilimele,
Ca să stăm pe veci închişi în ele…